România Centenară și memoria sacrificiului
Acest proiect îşi propune să îi omagieze pe cei care, printr-un sacrificiu imens, ne-au lăsat moştenire o ţară, o limbă și o credinţă. Proiectul s-a născut din convingerea că eroii neamului merită mai mult decât să figureze ca simple nume scrise pe un zid. Ei au fost fiii, soţii, părinţii unor persoane care au rămas plângând în urma lor. Suntem datori să ne amintim de jertfa eroilor noștri şi să-i cinstim cum se cuvine.
Proiectul se desfăşoară pe perioada întregului an centenar, în mai multe etape, culminând cu data de 1 decembrie 2018, după cum urmează:
Prima etapă a avut loc cu ocazia Zilei Eroilor, mai exact în dată de 17 Mai 2018, când s-a celebrat o slujbă de pomenire la monumentul eroilor din centrul Comunei Taşcă, s-au depus coroane de flori, s-a susţinut un program artistic în temă şi s-au împărţit dulciuri copiilor pentru sufletele celor adormiţi.
Următoarea etapă ce a avut loc în data de 19 august 2018 s-a desfăşurat cu prilejul zilei comunei Taşcă. Atunci a avut loc o paradă militară a comandamentului batalionului, s-au împărţit cocarde tricolore, s-au pomenit eroii de către preoţii parohi, s-au înmânat diplome veteranilor de război în viaţă şi, într-un cadru solemn, s-au depus coroane de flori la monumentul eroilor din comuna Taşcă.
Ultima etapă a acestui proiect va avea loc pe data de 1 decembrie 2018, când pe lângă un amplu spectacol omagial, desfăşurat la Centrul Cultural Taşcă, se va înfăptui şi un marş al elevilor şcolii ”Vasile Mitru” Taşcă, pe străzile comunei, îmbrăcaţi în haine tradiţionale, arborând steaguri tricolore şi intonând cântece patriotice. De asemenea, localnicii vor fi mobilizaţi să îi întâmpine pe copii cu gustări tradiţionale.

